The Road (2009)
La cativa ani de la producerea unui cataclism care a distrus civilizatia si a devastat tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, un tata si un fiu marsaluiesc spre sud in incercarea de a ajunge la mare, acolo unde clima este mai blanda si mai calda. Nimic nu se misca in acest peisaj postapocaliptic cu exceptia cenusii spulberate de vant, care i-ar impiedica pe cei doi sa respire daca nu ar purta niste masti improvizate care sa filtreze aerul. Este un frig atat de crunt incat ar putea face pietrele sa crape, cerul este intunecat, iar zapada ce continua sa cada are culoare gri.
Tatal – care este intelectual si are cunostinte avansate de biologie si antropologie – isi da seama ca singura sansa de a supravietui este aceea de a ajunge pe coasta, dar pentru aceasta trebuie sa invinga bandele de canibali si ucigasi, care nu respecta nici o lege si ii pandesc pe refugiati la marginea drumului si sa procure hrana cea de toate zilele pentru el si fiul sau, singurele averi pe care le detin fiind hainele cu care sunt imbracati si un pistol cu doua gloante, care i-ar putea ajuta deopotriva sa se apere sau sa se sinucida in cazul in care nu ar izbuti sa treaca de aceasta iarna fara sfarsit. Sursa: CinemaRx
Summary: A father and his son walk alone through burned America. Nothing moves in the ravaged landscape save the ash on the wind and water. It is cold enough to crack stones, and, when the snow falls it is gray. The sky is dark. Their destination is the warmer south, although they don’t know what, if anything, awaits them there. They have nothing: just a pistol to defend themselves against the lawless cannibalistic bands that stalk the road, the clothes they are wearing, a rusting shopping cart of scavenged food–and each other. Source: imdb
Filme Asemanatoare:
- 2012 (2009)
- The Cell 2 (2009)
- Screamers: The Hunting (2009)
- I Am Legend (2007)
- The Book of Eli (2010)

