College 2008
Kevin e un adolescent ca oricare altul , care a fost parasit de prietena pe motiv ca aceasta il considera o persoana prea plictisitoare. Ghinionul face ca despartirea sa se produca chiar inainte cu putin timp de a merge la Universitatea Fieldmont intr-o calatorie in care s-au inteles sa mearga impreuna. Initial, primul impuls al sau a fost sa nu mai merga, insa a fost convins de cei mai buni prieteni ai sai, Cater si Morris ca un weekend petrecut departe de fosta lui prietena ii va lua gandul de la ea.
Odata ajunsi acolo, cei trei sunt recrutati de una dintre cele mai scandalagii fraternitati, pe post de garantii, in schimbul accesului la petrecerea colegiului. Chiar daca se vad nevoiti sa le faca fata celor mai dezgustatori membrii ai fraternitatii – Teague, Bearcat si Cooper, baietii le intalnesc pe seducatoarele Kendall, Heather si Amy, iar situatia ia o turnura diferita. Odata ce Teague se simte amenintat de relatia lui Kevin cu Kendall, incearca tot posibilul sa il umileasca. Insa Kevin nu e singur in aceasta situatie, iar prietenii lui decid ca e timpul sa puna piciorul in prag.
Description: After Kevin (Drake Bell), a high school senior, gets dumped by his girlfriend Gina (Alona Tal) for being too boring, he doesn’t want to go to the freshman orientation weekend at Fieldmont University, where they had planned to go together. But his best friends Carter (Andrew Caldwell) and Morris (Kevin Covais) convince him that the weekend away will help get his mind off her. Once there, one of the rowdiest Fraternities and sororities fraternities on campus pretends to recruit them as pledges in return for granting them access to the college party scene. Though forced to put up with the disgusting antics of fraternity brothers Teague (Nick Zano), Bearcat (Gary Owen), and Cooper (Zach Cregger), the guys meet sorority girls Kendall (Haley Bennett), Heather (Camille Mana), and Amy (Nathalie Walker), and sparks fly. But once Teague feels threatened by Kevin’s new relationship with Kendall, he takes the pre-frosh humiliation to a greater level, forcing the guys to decide to fight back.
Filme Asemanatoare:
- Fired Up (2009)
- Dance of The Dead (2008)
- Sex Drive – In SEXcursie 2008
- American Pie 2 – Placinta Americana 2
- American Pie 1 – Placinta Americana 1

